Jumătate din județele României nu dispun de niciun centru de radioterapie, lăsând mii de pacienți oncologici fără acces facil la un tratament esențial. Această carență majoră de infrastructură îi obligă pe bolnavi să parcurgă distanțe considerabile către marile orașe, adăugând o povară fizică și financiară extenuantă peste dificultățile bolii.
În prezent, la nivel național sunt operaționale aproximativ 100 de aparate de radioterapie. Deși numărul acestora a crescut ușor în ultimii ani, distribuția lor geografică rămâne extrem de neuniformă. Echipamentele sunt concentrate masiv în centrele universitare precum București, Cluj sau Iași, în timp ce zone întinse din țară rămân „pete albe” pe harta medicală.
Lipsa dotărilor locale transformă lupta împotriva cancerului într-o problemă de logistică dură. Pacienții din județele fără centre trebuie să își asigure cazarea și transportul pe perioade lungi, ceea ce duce frecvent la amânarea sau chiar abandonarea tratamentului din cauza costurilor și a oboselii acumulate.
Investițiile din sectorul privat au atenuat parțial acest deficit, însă acestea vizează prioritar zonele cu densitate mare a populației și putere de cumpărare ridicată. Astfel, pacienții din zonele rurale sau din județele mai sărace rămân dependenți de sistemul public, care avansează lent în dotarea spitalelor județene.
Deși există programe naționale și fonduri europene destinate achiziției de acceleratoare liniare, ritmul implementării nu ține pasul cu incidența crescută a bolii. Fără o strategie reală de descentralizare a serviciilor oncologice, inechitatea în accesul la sănătate va continua să penalizeze pacienții în funcție de domiciliu.