Aburoasa a făcut parcursul de probă și este pregătită pentru cursele de mâine și sâmbătă
De locomotiva 764.243 ne leagă multe amintiri frumoase, cu ea am făcut prima noastră cursă, în 2010 la Agnita, dar și primele curse la Cornățel, în 2015-2017.
Producție a fabricii de locomotive din Budapesta la 1911, a lucrat pe liniile forestiere din Ardeal înainte de a-și începe cariera turistică, așadar o călătorie cu ea este un arc înapoi în timp, într-o vreme când în tren și în gări se vorbea maghiară, germană și română deopotrivă, iar cei mai mulți călători înțelegeau toate trei limbile.
Iar ca să păstrăm tradiția, locomotiva va fi condusă și acum de un mecanic ungur, la fel ca odinioară.”