Fermierii români au extins semnificativ suprafețele alocate culturilor oleaginoase, raportând producții mai mari de soia, rapiță și floarea-soarelui. Această creștere a ofertei de materie primă nu este însă reflectată în activitatea industrială, deoarece capacitatea de procesare locală rămâne limitată și subutilizată pentru majoritatea acestor plante.

În prezent, singura cultură care înregistrează un volum mai mare de prelucrare internă este floarea-soarelui. Restul producției de oleaginoase este orientată masiv către export sub formă de semințe brute, ceea ce privează economia națională de marjele de profit superioare oferite de produsele procesate, precum uleiurile sau șroturile.

Statistica exporturilor confirmă o tendință îngrijorătoare pentru primele șapte luni ale acestui an comercial, fiind înregistrată o scădere de aproximativ 30% a livrărilor externe de șroturi. Declinul subliniază dificultatea industriei locale de a rămâne competitivă pe piețele internaționale în absența unei infrastructuri de prelucrare performante.

Deși contextul global al prețurilor părea favorabil obținerii unor profituri consistente, prognozele pentru procesatorii români sunt rezervate. Lipsa investițiilor în unități noi de transformare a materiei prime limitează capacitatea fermierilor de a-și valorifica recoltele pe plan intern la prețuri corecte.

Datele analizate de USDA și Comisia Europeană arată că, deși potențialul agricol al României este în creștere, dependența de exportul de materie primă brută rămâne o vulnerabilitate structurală. Fără o corelare între producția agricolă și capacitatea industrială, sectorul oleaginoaselor va continua să piardă teren în fața competitorilor regionali.